Sesiunea națională de comunicări științifice studențești „Economia europeană. Prezent și perspective – Ziua Europei” 9-10 mai 2019

În perioada 9-10 mai 2019, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat o sesiune națională de comunicări științifice studențești, cu tema „Economia europeană. Prezent și perspective”, sub auspiciile Zilei Europei.

La eveniment au participat 40 de studenți și doctoranzi, atât din cadrul Facultății de Stiinţe Economice şi Administraţie Publică, cât și studenţi din alte centre universitare din țară, membre ale Asociaţiei Facultăților de Economie din România (AFER). Manifestarea, care se află la a doua ediție, este dedicată studenților de la programele de studiu de licență, master și doctorat de la facultățile cu profil economic, membre AFER. Lucrările participante au trebuit să întrunească girul cadrelor didactice universitare coordonatoare și să fie selectate la nivel de facultate participantă, La eveniment au participat, ca invitați, 6 studenți de la Universitatea Tehnică a Moldovei. Aceștia urmează programul de masterat în domeniul Administrării afacerilor, cu dublă diplomă.

Invitatul de onoare a fost prof. univ.dr.  Heike Bahre, Fachhochschule des Mittelstandes, Berlin, Germania, care a moderat secțiunea alături de conferenţiar universitar doctor Angela Albu, director al Departamentului de Economie, Informatică Economică și Gestiunea Afacerilor (USV). Evenimentul a fost susținut printr-un proiect de activități extra-curriculare finanțat de MEN, dar și  cu sprijinul ACCA – România.