Primăvara inovaţiei şi a formării continue în domeniul didacticii limbii franceze la USV

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit, în perioada 10-11 mai 2019, a treia ediţie a manifestării „Printemps de l’innovation du français”, sub genericul „Nouvelles pratiques de classe et enseignement du français”. Peste 100 de profesori din județele Suceava, Botoșani, Neamţ, Vrancea, Craiova şi Republica Moldova, alături de experţi internaţionali specializaţi în didactica limbii franceze, reprezentanţi ai unor instituţii culturale şi inspectorate şcolare, dar şi de studenţi ai Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării au participat la acest eveniment, care și-a propus să abordeze şi să disemineze câteva strategii inovatoare de predare a limbii franceze şi de transmitere a valorilor civilizaţiei francofone.

După ceremonia de deschidere, participanții la manifestare au asistat la o conferință susținută de domnul Gérard Alard, director adjunct al cabinetului ministrului educației din comunitatea franceză din Belgia și director al programului „Ouverture aux Langues et aux Cultures” în cadrul Ministerului Federației Wallonie – Bruxelles. Conferința cu tema: „Franceza ca limbă de învățare într-un context migrator și de luptă împotriva excluderii” a oferit profesorilor și studenților la eveniment un punct de plecare pentru discuții interesante privind importanța învățării limbii franceze într-un context în care clasele de limbă străină sunt din ce în ce mai eterogene și reunesc elevi care vin din țări și culturi diferite. Pe parcursul celor două zile de formare, Gérard Alard a moderat și o masă rotundă în cadrul căreia a expus problematica „Învățării limbii franceze ca deschidere către alte culturi și limbi încă de la grădiniță”.

Ca în fiecare an, stagiul de formare a cuprins șase ateliere animate de specialiști francofoni în domeniul didacticii FLE, având ca teme practici inovatoare de predare-învățare. Darko Ristovski, Halyna Kutasevych, Sonia Berbinski, Ruxandra Boitan, Thibault Desmond şi Zouhir Hariq au susținut ateliere interactive foarte apreciate de participanți și au prezentat metode noi de abordare a limbii franceze prin joc, teatru, cântec, documente audio-vizuale, etc. La această ediție, manifestarea a beneficiat și de o perspectivă africană asupra predării limbii franceze prin prezența lui Mamadou Dramé, profesor la Universitatea Cheikh Anta Diop din Dakar, coordonator a numeroase programe științifice și culturale derulate în Senegal și alte țări africane, precum și prin prezența a doi studenți africani, bursieri Erasmus+ la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării.

Tematica stagiului de formare din acest an a fost determinată atât de nevoile exprimate de profesorii de franceză, cât și de derularea unui proiect inițiat de Centrul de Reușită Universitară în parteneriat cu Universitatea Liberă Internațională din Moldova și Universitatea din Craiova și sprijinit de Agenția Universitară a Francofoniei – Grandir en français /Să creștem împreună cu limba franceză – care are ca obiectiv formarea studenților și profesorilor de limbă franceză în domeniul francezei pentru copii. Este motivul pentru care o parte din atelierele propuse la a treia ediție a acestei manifestări, devenită deja tradițională în rândul profesorilor de limba franceză din județul Suceava, au pus în discuție diversele metode inovatoare care pot fi utilizate în predarea francezei la vârste foarte mici.

Președintei ARPF – Sucursala Suceava, prof. dr. Daniela-Irina Melisch, inițiatoare (alături de Marc Oddou, fondator „MOddou FLE”, expert asociat CIEP, autor, consultant, formator, conceptor-realizator de proiecte numerice) a acestui eveniment important pentru formarea continuă a profesorilor de limba franceză, i s-au alăturat, în această a treia ediție, Mariana Șovea și Sanda-Maria Ardeleanu (CRU USV), și Constantin Tiron, inspector școlar pentru limbi moderne din cadrul Inspectoratului Școlar Suceava. Partenerii acestei manifestări au fost instituții care sprijină în mod constant limba franceză și valorile Francofoniei: Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Centrul de Reușită Universitară, Agenția Universitară a Francofoniei, Delegaţia generală Valonia-Bruxelles la București, Inspectoratul Școlar Suceava şi Centrul de Carte Străină Sitka Alaska. Aceşti parteneri au făcut posibilă prezenţa invitaţilor străini şi a formatorilor care au animat atelierele ce s-au desfăşurat pe durata celor două zile ale stagiului de formare continuă. La încheierea stagiului, toți participanții au primit diplome de participare, iar o parte dintre ei au plecat cu premii oferite de Editura Hachette, Centrul de Carte Străină Sitka Alaska și revista „Français dans le monde”. În paralel cu acest eveniment, Centrul de Carte Străină Alaska a organizat un târg de carte cu ultimele apariții din domeniul didacticii limbii franceze.

Mai multe informații despre manifestarea „Le Printemps de l’innovation du français”, precum și fotografii de pe durata manifestării pot fi găsite pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/pifroumanie/ sau pe site-ul : https://sites.google.com/view/pifroumanie/accueil.